riñsadur m. –ioù
(1) Rinçure.
●(c.1718) CHal.ms iii. rinsure, tr. «rinsadur.» ●(1732) GReg 823b. Rinçure, tr. «Rinsadur.» ●(1744) L'Arm 339b. Rinçure, tr. «Rinçadur.. reu. m.»
●(1907) VBFV.bf 66a. rinsadur, m. pl. eu, tr. «rinçure.»
(2) Curage.
●(1847) MDM 291. rinsadur ar c'hanoliou, pe ar steriou.