Devri

maen-bonn

maen-bonn

m. Borne, pierre bornale.

(1732) GReg 722a. Pierre bornale, tr. «mæn-bonn

(1876) TDE.BF 445a. Mean-bonn, s. m., tr. «Pierre bornale.»

(1976) BAHE 91/17b. ur maen-bonn en Istor ar Vro.